59 SORECARUL COMUN

Prezentarea speciei:

Este o pasăre răpitoare de talie
mijlocie, având 46-58 cm şi anvergura aripii de 110-132 cm.
Are un penaj foarte variat de la maroniu închis până la
aproape alb, cel mai des întâlnit fiind cel intermediar cu
diferitele nuanţe a culorii maro.
Are o constituţie solidă, cu aripi late, gât scurt, cap
relativ mare şi coadă de lungime mijlocie. Se poate observa
adesea rotindu-se deasupra păşunilor şi terenurilor agricole; în
zbor aripile sunt ridicate în formă de „V”. Pe partea inferioară
a aripii, remigele sunt albe, alb-murdare, iar privit din sus
pasărea prezintă un colorit maroniu uniform.
Picioarele sunt galbene, în zbor câteodată se pot observa şi
dungile transversale de pe coadă.

Vocea:
Scoate adesea un strigăt prelung ca un
mieunat: „hiee”; „chiee” pe care-l emite mai regulat în timpul
reproducerii.

Răspândirea:
Este cea mai comună şi larg răspândită
pasăre răpitoare din Europa. Se poate întâlni cu precădere în
locuri împădurite, dumbrăvi, şiruri de copaci, zone agricole şi
arături. Preferă regiunile de deal şi de munte cu altitudini mai
joase.
Vânează pe terenuri descoperite, stând la pândă pe copaci
solitari, stâlpuri, garduri sau ridicături de pământ.

Reproducerea:

Perechea începe construitul cuibului
din crengi pe copaci încă din luna martie, în care depune 2-4
ouă. Puii eclozează după o perioadă de clocire de 30-35 zile.
Părăsesc cuibul unde sunt hrăniţi de către părinţi
în 40-45 de zile.

Migraţia:

Populaţia indigenă este parţial migratoare,
o parte din păsări migrează spre sud în timpul iernii. Iarna pe
lângă exemplarele rămase la noi apar şi păsări din regiunile
nordice.

Hrana:

Din păcate şi în prezent, datorită
cunoştinţelor greşite a multor oameni, şorecarul este
persecutat în multe locuri, fiind considerat pasăre dăunătoare.
S-a demonstrat faptul că această pasăre aduce foarte mult
folos pentru agricultură prin consumul mare de rozătoare care
reprezintă majoritatea meniului speciei.
La noi în ţară această pasăre se hrăneşte cu şoareci
de câmp, hârciogi, şobolani, pe care le procură de pe
terenurile agricole. Nu face ravagii nici între înaripatele din
gospodării şi nici în vânatul mic! Rareori îşi completează
meniul, capturând şopârle, broaşte, insecte mai mari şi râme,
excepţional puii păsărilor cântătoare care cuibăresc pe sol.
Mai ales în timp de iarnă consumă şi hoituri


Protecţia:

Sorecarul comun este o pasăre ocrotită
prin lege atât la noi în ţară, cât şi pe tot arealul de răspîndire!
Distrugerea lui prin împuşcare, scoaterea ouălor, prinderea
cu ajutorul capcanelor, ţinerea în captivitate este considerată
infracţiune!
Populaţia din ţară este apreciată la 4.000-8.000
perechi clocitoare, şi prezintă un regres numeric accentuat
datorită acţiunilor antropice, cel mai însemnat fiind
diminuarea habitatului (tăierea pădurilor bătrâne, apariţia
monoculturilor). Şorecarul, fiind o pasăre folositoare este
demn să fie ocrotit. Foarte multe exemplare cad victime împuşcării, electrocutării, otrăvirii, colecţionării pentru
naturalizare.
Supravieţuirea speciei poate fi asigurat prin
protejarea cuiburilor cunoscute, eliminarea deranjului în
perioada de reproducere (tăierea copacilor în apropierea
cuiburilor, zgomot etc), izolarea stâlpurilor electrice, educarea
cetăţenilor.